luni, octombrie 31
joi, octombrie 27
duminică, octombrie 23
miercuri, octombrie 19
Bucățele de istorie
Începând de astăzi, am un nou blog, numai cu picături de istorie.
Pentru cei interesați, blogul se numește Picături de Istorie
Pentru cei interesați, blogul se numește Picături de Istorie
luni, octombrie 17
Aventura zilei - sau cum să pui un tablou pe perete
"Îmi aduce aminte întotdeauna de unchiul Podger. Atunci când unchiul Podger se hotărăște să facă o treabă, casa este întoarsă cu susul în jos - nu ați văzut niciodată așa ceva. Să zicem că este adus un tablou de la înrămat și este așezat în sufragerie, așteptând să fie atârnat pe perete; mătușa Podger se întreabă ce e de făcut, iar unchiul Podger spune:
- Oh, lăsați asta în seama mea. Nu vă faceți griji din pricina asta. Rezolv eu aceasta problemă.
Își scoate haina și începe. Trimite fata în casă să cumpere cuie de șase pence, apoi pe unul din băieți să-i spună ce dimensiuni trebuie să aibă cuiele. Din acel moment, se apucă de treabă și ridică toată casa în picioare.
- Acum, Will, du-te și adu-mi ciocanul, strigă el, iar tu, Tom, adu-mi rigla; vreau scara și un scaun de bucătărie; și Jim! dă o fugă până la domnul Goggles și spune-i așa: "Tata vă transmite toate cele bune, speră că nu vă mai doare piciorul și vă roagă să-i împrumutați nivela cu apă". Nu pleca, Mary, fiindcă voi avea nevoie de cineva care să-mi țină lumânarea, iar când se întoarce fata, trimiteți-o din nou să cumpere sfoară. Tom! - unde-i Tom? - Tom, vino încoace; vreau să ții tabloul.
Apoi ridică tabloul și îl scapă, iar tabloul iese din ramă; încercând să salveze sticla, unchiul se taie la deget, apoi începe să țopăie prin încăpere, căutându-și batista. Nu o găsește, pentru că batista se află în buzunarul hainei, pe care și-a scos-o și nu mai știe unde a pus-o, iar toată casa trebuie să renunțe la căutatul uneltelor și să înceapă să caute haina, în timp ce el țopăie în continuare și mai mult îi încurcă.
- Chiar nimeni din casa asta nu știe unde îmi e haina? Nu mi s-a întâmplat în viața mea așa ceva - pe cuvântul meu. Sunteți șase! - și nu sunteți în stare să găsiți o haină pe care am scos-o acum cinci minute! Mii de ...
Apoi se ridică în picioare, își dă seama că a stat tot timpul pe haină și începe să strige:
- Oh, lăsați-vă păgubași! Am găsit-o acum. Puteam foarte bine să pun pisica să o caute, se descurca mai bine ca voi.
Și, după o jumătate de oră în care încercăm să îi pansăm degetul, după ce i-au fost aduse o nouă sticlă pentru tablou, uneltele, scara, scaunul și lumânarea, face o nouă încercare, cu întreaga familie, inclusiv fata în casa și femeia angajată cu ziua, adunată în jurul lui, în semicerc, gata să dea o mână de ajutor. Două persoane țin tabloul, o a treia îl ajută pe unchiul Podger, ținându-l să nu cadă, o a patra îi dă cuiul, iar o a cincea îi ține ciocanul. Unchiul Podger ia cuiul și îl scapă pe jos.
- Uite! spune el pe un ton arțăgos, acum a dispărut cuiul.
Toți ne așezăm în patru labe și începem să căutăm cuiul, în timp ce unchiul Podger stă cocoțat pe scaun și bombăne, vrând să știe dacă avem de gând să-l ținem acolo toată noaptea.
Cuiul este găsit în cele din urmă, dar între timp a pierdut ciocanul.
- Unde e ciocanul? Ce am făcut cu ciocanul? Cerule! Sunteți șapte care vă învârtiți fără rost și habar n-aveți ce-am făcut cu ciocanul!
Găsim ciocanul, dar a pierdut semnul făcut pe perete, unde urma să fie bătut cuiul, așa că toată lumea trebuie să se urce pe scaun, lângă el, și să vadă dacă-l găsește; fiecare îl descoperă în alt loc, iar unchiul Podger ne face neisprăviți, pe fiecare în parte, și ne dă jos de pe scaun. Ia apoi rigla, face din nou măsurători, și descoperă că are nevoie de jumătate din treizeci și unu și trei optimi de la colț, încearcă să facă tot felul de calcule în minte și se încurcă.
Încercăm cu toții să facem calculele în minte, ajungem la rezultate diferite și începem să chicotim. În larma generală, uităm cifrele inițiale, iar unchiul Podger este nevoit să măsoare din nou.
De data asta folosește o bucățică de sfoară și, în momentul critic, când nătărăul bătrân se apleacă la un unghi de patruzeci și cinci de grade, încercând să ajungă într-un punct situat cu trei țoli mai jos decât distanța la care ar fi putut ajunge, bucata de sfoară alunecă, iar unchiul Podger cade pe pian, producând un efect muzical deosebit, deoarece lovește, cu capul și corpul, toate clapele în același timp.
Mătușa Mary declară că nu le va permite copiilor să audă un asemenea limbaj vulgar.
În cele din urmă, unchiul Podger fixează din nou punctul și așează acolo cuiul cu mâna stângă, în timp ce cu dreapta ține ciocanul. La prima lovirură, ciocanul nimerește peste degetul mare al unchiului, care, cu un țipăt, scapă ciocanul peste picioarele unui membru al asistenței.
Mătușa Mary își exprimă, cu timiditate, speranța că data viitoare când unchiul Podger va mai avea de gând să bată un cui în perete o va anunța din timp, pentru a putea face aranjamentele necesare în vederea petrecerii unei săptămâni la mama dumisale pe durata executării operației respective.
- Oh, voi, femeile, faceți din țânțar armăsar, spune unchiul Podger, ridicându-se de jos. Oare de ce? Mie îmi place să fac o treabă ca asta din când în când.
Apoi face o nouă încercare și, la a doua lovitură, cuiul trece prin tencuială, urmat de jumătate din ciocan, iar unchiul Podger este aruncat în zid cu o forță aproape suficientă pentru a-i turti nasul.
După aceea trebuie să găsim din nou rigla și sfoara, face o altă gaură și, pe la miezul nopții, tabloul este pus pe perete - strâmb și abia ținându-se în cui, cu tot zidul din jur arătând ca și cum ar fi fost netezit cu o greblă pe o rază de câțiva yarzi. Toată lumea este frântă de oboseală, cu excepția unchiului Podger.
- Gata, spune el, coborând cu greu de pe scaun drept pe bătăturile femeii cu ziua și contemplând dezordinea creată cu evidentă mândrie. Oare de ce apelează unii oameni la un meseriaș pentru o treabă atât de neînsemnată?"
Fragment din "Trei într-o barcă" - Jerome K. Jerome.
- Oh, lăsați asta în seama mea. Nu vă faceți griji din pricina asta. Rezolv eu aceasta problemă.
Își scoate haina și începe. Trimite fata în casă să cumpere cuie de șase pence, apoi pe unul din băieți să-i spună ce dimensiuni trebuie să aibă cuiele. Din acel moment, se apucă de treabă și ridică toată casa în picioare.
- Acum, Will, du-te și adu-mi ciocanul, strigă el, iar tu, Tom, adu-mi rigla; vreau scara și un scaun de bucătărie; și Jim! dă o fugă până la domnul Goggles și spune-i așa: "Tata vă transmite toate cele bune, speră că nu vă mai doare piciorul și vă roagă să-i împrumutați nivela cu apă". Nu pleca, Mary, fiindcă voi avea nevoie de cineva care să-mi țină lumânarea, iar când se întoarce fata, trimiteți-o din nou să cumpere sfoară. Tom! - unde-i Tom? - Tom, vino încoace; vreau să ții tabloul.
Apoi ridică tabloul și îl scapă, iar tabloul iese din ramă; încercând să salveze sticla, unchiul se taie la deget, apoi începe să țopăie prin încăpere, căutându-și batista. Nu o găsește, pentru că batista se află în buzunarul hainei, pe care și-a scos-o și nu mai știe unde a pus-o, iar toată casa trebuie să renunțe la căutatul uneltelor și să înceapă să caute haina, în timp ce el țopăie în continuare și mai mult îi încurcă.
- Chiar nimeni din casa asta nu știe unde îmi e haina? Nu mi s-a întâmplat în viața mea așa ceva - pe cuvântul meu. Sunteți șase! - și nu sunteți în stare să găsiți o haină pe care am scos-o acum cinci minute! Mii de ...
Apoi se ridică în picioare, își dă seama că a stat tot timpul pe haină și începe să strige:
- Oh, lăsați-vă păgubași! Am găsit-o acum. Puteam foarte bine să pun pisica să o caute, se descurca mai bine ca voi.
Și, după o jumătate de oră în care încercăm să îi pansăm degetul, după ce i-au fost aduse o nouă sticlă pentru tablou, uneltele, scara, scaunul și lumânarea, face o nouă încercare, cu întreaga familie, inclusiv fata în casa și femeia angajată cu ziua, adunată în jurul lui, în semicerc, gata să dea o mână de ajutor. Două persoane țin tabloul, o a treia îl ajută pe unchiul Podger, ținându-l să nu cadă, o a patra îi dă cuiul, iar o a cincea îi ține ciocanul. Unchiul Podger ia cuiul și îl scapă pe jos.
- Uite! spune el pe un ton arțăgos, acum a dispărut cuiul.
Toți ne așezăm în patru labe și începem să căutăm cuiul, în timp ce unchiul Podger stă cocoțat pe scaun și bombăne, vrând să știe dacă avem de gând să-l ținem acolo toată noaptea.
Cuiul este găsit în cele din urmă, dar între timp a pierdut ciocanul.
- Unde e ciocanul? Ce am făcut cu ciocanul? Cerule! Sunteți șapte care vă învârtiți fără rost și habar n-aveți ce-am făcut cu ciocanul!
Găsim ciocanul, dar a pierdut semnul făcut pe perete, unde urma să fie bătut cuiul, așa că toată lumea trebuie să se urce pe scaun, lângă el, și să vadă dacă-l găsește; fiecare îl descoperă în alt loc, iar unchiul Podger ne face neisprăviți, pe fiecare în parte, și ne dă jos de pe scaun. Ia apoi rigla, face din nou măsurători, și descoperă că are nevoie de jumătate din treizeci și unu și trei optimi de la colț, încearcă să facă tot felul de calcule în minte și se încurcă.
Încercăm cu toții să facem calculele în minte, ajungem la rezultate diferite și începem să chicotim. În larma generală, uităm cifrele inițiale, iar unchiul Podger este nevoit să măsoare din nou.
De data asta folosește o bucățică de sfoară și, în momentul critic, când nătărăul bătrân se apleacă la un unghi de patruzeci și cinci de grade, încercând să ajungă într-un punct situat cu trei țoli mai jos decât distanța la care ar fi putut ajunge, bucata de sfoară alunecă, iar unchiul Podger cade pe pian, producând un efect muzical deosebit, deoarece lovește, cu capul și corpul, toate clapele în același timp.
Mătușa Mary declară că nu le va permite copiilor să audă un asemenea limbaj vulgar.
În cele din urmă, unchiul Podger fixează din nou punctul și așează acolo cuiul cu mâna stângă, în timp ce cu dreapta ține ciocanul. La prima lovirură, ciocanul nimerește peste degetul mare al unchiului, care, cu un țipăt, scapă ciocanul peste picioarele unui membru al asistenței.
Mătușa Mary își exprimă, cu timiditate, speranța că data viitoare când unchiul Podger va mai avea de gând să bată un cui în perete o va anunța din timp, pentru a putea face aranjamentele necesare în vederea petrecerii unei săptămâni la mama dumisale pe durata executării operației respective.
- Oh, voi, femeile, faceți din țânțar armăsar, spune unchiul Podger, ridicându-se de jos. Oare de ce? Mie îmi place să fac o treabă ca asta din când în când.
Apoi face o nouă încercare și, la a doua lovitură, cuiul trece prin tencuială, urmat de jumătate din ciocan, iar unchiul Podger este aruncat în zid cu o forță aproape suficientă pentru a-i turti nasul.
După aceea trebuie să găsim din nou rigla și sfoara, face o altă gaură și, pe la miezul nopții, tabloul este pus pe perete - strâmb și abia ținându-se în cui, cu tot zidul din jur arătând ca și cum ar fi fost netezit cu o greblă pe o rază de câțiva yarzi. Toată lumea este frântă de oboseală, cu excepția unchiului Podger.
- Gata, spune el, coborând cu greu de pe scaun drept pe bătăturile femeii cu ziua și contemplând dezordinea creată cu evidentă mândrie. Oare de ce apelează unii oameni la un meseriaș pentru o treabă atât de neînsemnată?"
Fragment din "Trei într-o barcă" - Jerome K. Jerome.
duminică, octombrie 9
Abonați-vă la:
Postări (Atom)