"Ada e altă colegă de liceu, care a ajuns acum în Anglia, la Cambridge. “Îmi e uneori mai ușor să zic în engleză lucruri foarte emoționale și cumva greu de zis, pentru că sună un pic mai detașat. Dacă îmi vine să plâng, dar nu vreau, atunci le zic în engleză.”
Olivia e încă în România, dar la fel de pătrunsă de limba engleză. “De multe ori am folosit vorbitul în engleză ca pe un mecanism de apărare. Mi-e mai simplu să mint în engleză. Declarațiile pompoase sunt mai ușor de făcut într-o limbă care nu e a ta, deci nu sună chiar așa real. Am spus de sute de mii de ori “i love you” din primele săptămâni și doar de zeci de ori că “te iubesc”, și asta după ceva vreme. Rostite în limba ta, lucrurile sună mult mai grav. Șoptite sau urlate în engleză te duc puțin în film, în muzică, undeva unde ai vrea să fii, dar nu ești încă, dar te poți prosti puțin…”
Așa am descoperit răspunsul la întrebarea pe care i-am pus-o colegei din liceu. Why do we speak english? Pentru că ne era teamă să vorbim românește."
Se pare că trebuie s-o spun... Pentru a putea citi tot articolul, dați click pe textul de mai sus!
Mulțumită lui Vlad Ursulean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu