Examen ginecologic

Dupa ce a examinat-o temeinic pe domnisoara, ginecologul spune:
− Deci, cand va vedeti sotul asta-seara ...
− Nu sunt maritata, domnule doctor!
− Atunci, cand va vedeti logodnicul .....
− Nu sunt nici logodita...
− Sa zicem atunci, prietenul ...
− Nu am nici un prieten si, pana acum, nu am avut relatii cu vre'un barbat! Ganditor, doctorul se duce la geam si priveste in zare.

Saturandu-se sa stea cu picioarele in sus, duduia intreaba:
− La ce priviti atat de atent domnule doctor?
− Astept un pic! Ultima data cand s-a intamplat ceva asemanator, a aparut la rasarit o stea !

Thx to Ionut

Proză scurtă partea II

M-am apropiat un pic. Temător oarecum. Cât de des te-a fluierat vreo statuie? Niciodată, aşa că dă-mi pace să-ţi pot spune tot. Capul mi-era la vreun metru de faţa statuii. Mă uitam atent. Surprins, încet-încet îmi dau seama de detalii. Era o faţă albă, lungă (mama i-ar fi spus 'faţă de cal'), înconjurată de cârlionţi aparent pufoşi, din acelaşi material. Pot spune cu mâna pe inimă că părea a fi proaspăt rasă, dar asta numai pentru că măcar faţa era bine finisată. Nu era cu mult mai înaltă decât mine. Nu la faţă mă refer, ci la statuie în general. O trăsătură ce te făcea atent era mijirea ochilor (de parcă s-ar fi uitat atentă la tine). Mă mai apropii un pas. Începeam să mă simt un pic agitat. Ciudată stare pentru mine. Nu mă agit prea des, aşa cum bine ştii. Mă uit mai atent la faţa statuii. Avea un nas drept şi un pic cam mare pentru faţa aia. Dacă aş fi fost eu cel care ar fi trebuit să semneze pentru preluare statuii în patrimoniul târgului, probabil că l-aş fi rugat pe sculptor să o revizuiască un pic pe ici-colo, prin părţile esenţiale. În plus, parcă şi pomeţii obrajilor erau un pic cam lăsaţi. Corpul era acoperit cu ceva ce părea a fi o togă, iar tălpile picioarelor păreau a fi goale sau în ceva asemănător unor şlapi. Dar să n-o lungesc. Simplu spus, era urâtă.
Dacă m-ai fi văzut, probabil mi-ai fi spus că sunt caraghios. Ei bine, aşa cum ţi-am spus deja, nu îmi păsa. Mă uitam în continuare la faţa statuii, încercând să dezleg misterul fluieratului. Aşteptam ca prostul să fluiere în faţa mea. Îmi dădeam seama de ridicolul momentului. Ştiu, ştiu că ai început să crezi că băusem sau luasem ceva atunci sau chiar acum povestindu-ţi toate astea. Dar nu. Sunt treaz. Atât de treaz cât pot fi eu cel visător.
M-am întors uşurel în stânga şi-n dreapta uitându-mă atent după cineva care s-ar fi putut întreba ce dracu' fac eu în faţa statuii. Nu era nimeni. Ce-i drept, nici vremea nu ţinea cu plimbăreţii. Nici zona în care eram nu era prea circulată de obicei. În sfârşit... Ideea e că nenorocita n-a mai făcut nici un gest. Era... ca de piatră. Nu te miră, nu? Dau să plec. Îi întorc spatele şi fac un pas, iar lumea toată începe să se-nvârtă în jurul meu de parcă eram în centrul unui ciclon tropical de genul celor întâlnite pe insula visurilor mele. Încerc să mă dumiresc ce se întâmplă, dar lumea intră într-un colaps, iar eu mă prăbuşesc într-o groapă fără fund. Zic 'mă prăbuşesc' pentru că exact asta mi-a fost senzaţia. Nu exagerez. Parc-am căzut din avion şi nu găseam pământul.

Evident, m-am trezit la spital.

Ce s-a întâmplat între timp, îţi spun mâine.

Proză scurtă partea I

Mergeam liniştit. Ploua tot liniştit. Nu aveam umbrelă, dar nici nu-mi păsa. Nu intenţionat. Nu mă uitam nici în stânga, nici în dreapta. Doar mergeam liniştit. Gândurile-mi zburătăceau (tot neintenţionat) către o altă lume. Evident, perfectă. Intenţionat. Evitam să mă uit la oameni, căci mi-ar fi alterat gândurile. Mergeam cu capul plecat. Dacă m-ai fi văzut, ai fi spus că-s supărat sau ceva. Nu eram. Nici fericit nu eram, dar asta nu se pune. Eh... un kkt. Trebuie să recunosc măcar faţă de mine că eram dezamăgit. Nu crunt, dar dezamăgit. De mine, de tine, de toată lumea. Şi nu pentru că mi-a făcut cineva ceva. Doar pentru că erau şi alţii respirând aproape acelaşi aer. Devenisem la un moment dat rasist, şovin şi xenofob. Devenisem convins că m-aş înţelege foarte bine cu mine dacă aş fi pus în situaţia dr-lui Robert Neville, devenind ultimul om de pe această planetă superbă. Dar... n-aş căuta oameni, nu m-ar interesa să readuc lumea la viaţă. Nimic din toate astea. Aş vegeta pur şi simplu. Dar aş schimba un pic locul. Aş fi pe o plajă a unei mări albastre şi puţin agitate şi cu un climat blând. Aş trăi cu peşte şi nuci de cocos, aşteptând, la fel de liniştit să mor, atingând astfel perfecţiunea. Pe care n-o căutam.
Continuam să merg liniştit. Am ajuns într-o zonă pe care o cunoşteam mai puţin. Visam în continuare la acelaşi lucru şi nu eram atent la mai nimic din jurul meu. Ploua mărunt. Nu era foarte frig. M-am împiedicat de o piatră şi ridicând capul, în faţă mi-a apărut o statuie. Urâtă şi cam schiloadă. Mi-a captat atenţia pentru 0.5 secunde. Mi-am plecat capul şi am dat să plec mai departe. Mi s-a părut că aud un fluierat. Nu vroiam să ies din ale mele. Vroiam să mă întorc la plaja mea albastră. Cineva fluieră din nou. Enervat m-am întors ca să-l apostrofez pe nemernic că mă scoate din sărite. Rămân oarecum surprins. În jurul meu... nimeni. Atenţia către ale mele deja stătea să se topească şi mă decid să mă întorc în lumea mea. Aici trebuie să spun că nu aveam o ţintă de atins. Mergeam doar ca să pot gândi liniştit. Dar cred că te-ai prins. Mă întorc şi dau să plec. Fluieratul răsună iarăşi. Mă întorc brusc. Mi s-a părut că buzele statuii s-au mişcat. Rămân blocat. Eram complet în prezent şi dacă vreodată mă gândisem la altceva decât la o statuie care fluieră, era din cauze complet necunoscute.

Care sunt cele 4 personalitati ce au format juriul Clubul de Poker in episodul 5?

Andrei Gheroghe, Toni Judet, Daniel Negreanu si ... cine e al patrulea? (fotograful)

Curs pt bărbaţi

Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite bărbaţilor să-şi dezvolte acea parte a creierului a cărei existenţă o ignorau.

Modulul 1: (curs obligatoriu)

1. Să învăţ să trăiesc fără mama mea (2000 ore)

2. Soţia mea nu este mama mea (350 ore)

3. Să înţeleg că fotbalul nu este altceva decat un sport

Modulul 2: Viaţa în doi

1. Să am copii fără să devin gelos pe ei (50 ore)

2. Să nu mai zic prostii atunci cand nevasta îşi primeşte prietenele (500 ore)

3. Să depăsesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore)

4. Să înţeleg că pantalonii nu se duc nicio dată singuri până la dulap (800 ore)

5. Cum să ajung până la coşul cu rufe murdare fără să mă rătăcesc (500 ore)

6. Cum să supravieţuiesc unei răceli fără să agonizez

Modulul 3: Timpul liber

1. Să calc în două etape o cămaşă în mai puţin de două ore

Modulul 4 : Curs de bucătărie

1. nivelul 1 (începători) : Electrocasnicele : ON deschis ; OFF inchis

2. nivelul 2 (avansaţi): prima mea supă instant fără să ard cratiţa

Exerciţiu practic: fierbe apa înainte de a adăuga pastele



CURS INTENSIV - Din ratiuni de dificultate şi de întindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 înscrişi.

Tema 1: Călcatul: de la maşina de spălat până la dulap, acest proces misterios

Tema 2: Riscurile umplerii tăvii pentru gheaţă (demonstraţie susţinută de diapozitive)

Tema 3: Tu şi electricitatea. Avantajele economice de a angaja personal calificat pentru reparaţii (chiar şi cele elementare)

Tema 4: Ultima descoperire stiinţifică. A găti şi a duce gunoiul nu provoacă impotenţă şi nici tetraplagie. (Practică în laborator).

Tema 5: De ce nu este un delict să-i oferi flori, chiar dacă te-ai căsătorit cu ea

Tema 6: Sulul de hârtie igienică. Hârtia igienică creşte lângă WC? (Expoziţii cu tema "generaţia spontană")

Tema 7: Cum să coborâm capacul de la wc pas cu pas (Teleconferinţă cu Universitatea Harvard)

Tema 8: Barbaţii la volan. Dacă se rătăcesc, pot cere informaţii fără riscul de a părea impotenţi? (Mărturisiri)

Tema 9: Maşina de spălat, acest mare mister din casă.

Tema 10: Diferenţe fundamentale: coşul pentru rufe murdare şi podeaua (exerciţii in laboratoarele cu terapie muzicală)

Tema 11: Bărbatul în scaunul pasagerului. Este posibil să nu vorbească sau să se agite compulsiv în timp ce ea parchează

Tema 12: Ceaşca de la micul dejun. Levitează singură până la chiuvetă?

Să lucrezi în industria de creaţie este ca şi cum ai fi o roboţică traseistă murdară.

"Mi-e scârbă de mor când trebuie să am de-a face cu voi, designer-ii. Doar pentru că eşti capabil să desenezi şi să te îmbraci ca femeile, nu înseamnă că eşti special! "
Sunt multe lucruri de spus când lucrezi în industria creaţiei, dar cum cele mai multe sunt negative, mai ales cele legate de clienţi, prefer mai degrabă să scriu despre… roboţi.
Dacă aş fi fost un robot, programat să servesc oamenii toată ziulica, aş fi preferat mai degrabă să mă arunc de pe o stâncă.
A lucra în industria de creaţie e foarte asemănător cu a fi un robot. Un robot care îşi blestemă creierul pozitronic pentru că nu-i permite să ignore prima lege şi nici să-şi ataşeze lame rotative de braţe şi să-l omoare pe primul om care spune "arată bine, dar putem încerca şi cu verde?" sau "poţi să faci textul mai mare?" De fapt, greşesc. A lucra în industria de creaţie, arată mai mult cu a fi o traseistă. O traseistă murdară care şi-a programat mintea să stea intr-un loc fericit în loc să fie scandalizată de cererile clienţilor.
Sunt multe lucruri de spus despre a lucra în industria de creaţie, dar cel mai mult spun prin faptul că seamănă cu a fi o roboţică traseistă murdară.



From: Robert Schaefer
Date: Monday 8 November 2010 9.11am
To: David Thorne
Subject: Creaţie

Bună David,
Îmi poţi trimite machetele de cărţi de vizită pe care le-ai făcut pentru compania mea anul trecut? Finsbury Press (compania cu care lucrăm acum) a cerut fişierele originale. Am nevoie de machete până miercuri aşa că te rog să mi le trimiţi astăzi după-amiază sau mâine.

Mulţumesc.
Rob


From: David Thorne
Date: Monday 8 November 2010 10.24am
To: Robert Schaefer
Subject: Re: Creaţie

Bună Bob,
Am primit e-mail-ul tău, dar nu mai lucrez pentru agenţia respectivă.

Datorită administrării conturilor clientilor, care ar putea fi asemănată cu acel dans german, unde bărbaţii în dresuri îşi dau palme reciproc, agenţia a trecut de la o afacere prosperă cu peste patruzeci de clienţi, la o practică de tranzacţionare în stare de insolvenţă. Cum au început să fie foarte puţini clienţi, îmi petreceam cea mai mare parte zilei jucând un joc numit "te holbezi la perete întrebându-te ce fac oamenii fericiţi" şi răspunzând la telefoane, încheind fiecare propozitie cu "terminat", sau vorbind ca la un walkie talkie, apoi facând acel zgomot de"kchsssch" sau pretinzând a fi o femeie cantoneză confuză. Odată, am încuiat uşa de la birou şi-am petrecut ziua gol.

Într-un ultim efort de a reţine puţinele conturi pe care le mai avea, compania a trimis invitaţii partenerilor să ni se alăture la un dineu de caritate pentru a oferi instrumente muzicale pentru copii care mor de foame. Cina a început în mod normal cu Thomas, proprietarul de afacerii, vorbind despre părul său şi cu un membru al personalului plângând după ce a fost acuzat de furt, iar de acolo totul a început să meargă anapoda. De la al cincilea whisky, întrega adunare, inclusiv director general al McDonald's, şedea în tăcere jenată în timp ce Thomas plângea spunând o poveste despre câinele lui, Trevor, care a murit de cancer testicular când el avea doisprezece ani. La al zecelea whisky Thomas a vomitat pe piciorul şefului cel mare de la Bridgestone şi a perforat braţul directorului de marketing al Kellogg cu o furculiţă în timp ce spunea cu ardoare o poveste despre experienţele sale într-un bordel Phuket.

Mi-am dat demisia în ziua următoare. În timp ce unii pot spune despre mine că am fost ca un şobolan proverbial care a dezertat de pe un vas ce se scufunda, eu prefer să mă gândesc la demisie ca la o ieşire tăcută, pas cu pas, dintr-o cadă împărţită cu patru copii retardaţi în timp ce ei sunt ocupaţi certându-se pentru c-au pierdut săpunul.
Ţi-aş sugera să contactezi agenţia şi să soliciţi machetele cărţilor de vizită înainte ca proprietarul afacerii să facă schimb cu cineva, dând departamentul de calculatoare pe boabe de fasole magică. Alternativ, dacă ai dori ca eu să-ţi recreez fişierele şi să ţi le trimit, aş fi fericit să te ajut. Estimez că mi-ar lua cam trei ore la saptezeci şi cinci de dolari pe oră.

Cu stimă,
David.


From: Robert Schaefer
Date: Monday 8 November 2010 12.17pm
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Creaţie

Mă cheamă Rob, nu Bob şi trebuie să ştii că deja am trimis un e-mail companiei, iar ei au spus că nu au fişierele şi că trebuie să te contactez. Nu sunt interesat în ce faci tu sau ce-aţi făcut voi la evenimente caritabile şi nu te plătesc cu $225 să faci ceva pentru care eu am plătit deja.



From: David Thorne
Date: Monday 8 November 2010 3.02pm
To: Robert Schaefer
Subject: Re: Re: Re: Creaţie

Dragă Bobajob,
Ai plătit la agenţie să ţi se facă macheta, iar eu nu mai lucrez pentru respectiva agenţie.

În timp ce, în general, sunt un în avangarda susţinătorilor unui interogatoriu logic, acest sprijin oscilează drastic în faţa furnizării de muncă gratuită.
Cu câţiva ani în urmă, am cumpărat prima mea maşină 4x4. Vânzătorul care a făcut actele se numea Roger. În timp ce eram într-o excursie câteva luni mai târziu cu fiul meu de nouă ani, am parcat maşina pe o pantă noroioasă lângă un râu şi am ridicat cortul. În dimineaţa următoare, când ne-am trezit plouase, iar panta se transformase într-una înclinată cu noroi alunecos - iar maşina lipsea, rămânând doar patru şanţuri de anvelope care păreau să conducă la marginea râului. Am realizat că telefonul meu mobil rămăsese pe scaunul din spate al vehiculului, împreună cu rezervele de hrană, aşa că a trebuit să căutăm un bancomat călărind o saltea gonflabilă Coleman ® în josul râului timp de două zile până la cel mai apropiat oraş. Trebuie să recunosc că în timpul călătoriei gândul de a-mi mânca progenitura mi-a trecut prin minte destul de des, dar acest lucru a fost mai puţin din cauza foamei, cât din cauza faptului că se plângea constant spunând "De ce trebuie să mă ţin de saltea plutind în timp ce tu stai sus?" sau "Am ajuns? Mai avem mult?" şi "Nu-mi mai pot simţi picioarele."

Ajungând acasă şi raportând maşina ca "furată", am plecat să cumpărăm una nouă săptămâna următoare. Evident că nu m-am dus în faţa lui Roger spunând că vreau o maşină nouă în locul celei pe care am pierdut-o. Deşi este în întregime posibil ca Roger doar să fi dat din cap, să simpatizeze cu pierderea mea şi să-mi explice cu răbdare structura de comerţul modern, este mult mai probabil ca doar să-mi fi spus mai degrabă “Cretinule”.

De asemenea, în timp ce trei ore la 75 dolari echivalează cu 225 dolari, costul total pentru a recrea şi a-ţi trimite machetele cărţilor de vizită ar fi 450 dolari din cauza taxei Broaştei Săritoare.

Cu stimă, David.


From: Robert Schaefer
Date: Monday 8 November 2010 3.18pm
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Re: Creaţie

Începi să mă enervezi din ce în ce mai tare. Îmi amintesc de tine de la şedinţa ce-am avut-o, tu fiind cretinul care purta acel tricou verde Atari. NU voi plăti munca pe care am plătit-o deja, iar 3 ore la 75 dolari pe oră este 225 dolari, NU 450 dolari – asta fiind o sumă dublă. Cum ai ajuns la suma aia şi ce dracu este taxa Broaştei Săritoare?


From: David Thorne
Date: Monday 8 November 2010 4.46pm
To: Robert Schaefer
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Creaţie

Dragă Bobsledder,
Îmi amintesc de tine de la şedinţa de care pomeneai (mai ales că tu ai fost acela ce ai petrecut PATRUZECI ŞI CINCI de minute vorbind despre maşina ta BMW şi despre ceasul tău de aur Rolex înainte de a începe să te tocmeşti asupra preţurilor şi tot tu ai întrebat de ce nu se pot folosi gif-uri animate pe cărţile de vizită), dar nu, din păcate, individul idiot care purta tricoul verde cu Atari era proprietarul afacerii. Apropiindu-se de patruzeci, el a simţit că dacă poartă tricouri retro şi şapcă de camionagiu ca şi copiii, îşi va deghiza vârsta. După ce l-ai văzut purtând blugi mărimea 32 în loc de 40 (cât are de fapt) şi picioarele lui arătând ca două pâlnii paralele umplute cu glazură de tort, nu-l vei mai putea uita niciodată. Eu eram idiotul care purta o cravată şi simula interesul arătat cerinţelor tale referitoare la cărţile de vizită şi care părea să ia notiţe, când de fapt făcea o listă detaliată de lucruri pe care le-ar fi făcut mai degrabă decât să asculte clienţii vorbind despre cerinţele lor în legătură cu cărţile de vizită. Numărul 1 pe lista aceea: Să mor împuşcat în gât cu o săgeată.

Uneori, când sunt în şedinţă, îmi imaginez că sunt un robot programat să nu realizeze că este un robot şi dacă este menţionat cuvântul de cod "cuantificabil", trebuie să explodez. N-am explodat totuşi niciodată. Alte ori îmi imaginez eu sunt o fată mică de indian ce colectez a apă pentru satul meu, în vase de lut viu colorate.

Taxa Broaştei Săritoare se referă la un eveniment încă de la începutul carierei mele când am făcut greşeala de a oferi clientului un preţ fix pentru un două sute de site-uri web. Odată ce proiectul a fost semnat şi completat într-o perioadă de trei luni, clientul a solicitat ca fiecare pagină să includă o broască sărind în jurul ecranului pentru că soţiei sale îi plăceau broaştele. Am achiziţionat o broască de la magazinul de animale de companie şi-am filmat-o de sus cu o cameră în timp ce ţineam o brichetă în spatele broaştei pentru a o convinge să sară, petrecându-mi următoarele două săptămâni încorporând imaginea în fiecare pagină a site-ului. Câteva zile mai târziu, clientul a descris adăugarea ca fiind "foarte enervantă" şi a solicitat să fie îndepărtată şi înlocuită cu un filmuleţ 3D animat cu o broască sărind pe ecran, care să ţină degetul mare în sus, şi să spună cuvintele "sări şi prinzi un chilipir" După ce i-am oferit un preţ pentru asta, am fost informat că modificările vor fi realizate "în cadrul preţului fixat iniţial sau nu va fi efectuată nicio plată." În ziua următoare, pagina lor de origine a fost înlocuită cu o singură imagine a unei broaşte care ţinea ridicat degetul mijlociu şi spunea "Sar pentru bani, curvo!"

După cincisprezece ani în industria de proiectare şi realizând că singura diferenţă dintre a sta şi a da concurs cererilor unui client, şi a sta în genunchi pe o podea udă de urină a unui WC dintr-o staţie de benzină pentru camionagii oferind sex oral pentru cinci dolari bărbaţilor pe nume Chuck pentru a putea supravieţui, este cantitatea de urină de pe podea, taxa Broaştei Săritoare a evoluat de la o asigurare împotriva sugestiilor post-proiect ale clientului, la una de stimulare a clientului pentru a pune pe altcineva să-i facă treaba.

Cu stimă,
David.


From: Robert Schaefer
Date: Monday 8 November 2010 5.09pm
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Creaţie

Ai timp până mâine dimineaţă la ora 10 să-mi trimiţi machetele cărţilor de vizită, pentru că altfel vei auzi de mine prin avocatul meu. M-am săturat să am de-a face cu voi designerii. Doar pentru că eşti capabil să desenezi şi să îmbraci ca femeile, nu te face cu nimic mai special. Se pare că n-ai idee cu cine te pui.


From: David Thorne
Date: Monday 8 November 2010 5.37pm
To: Robert Schaefer
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Creaţie

Dragă Bobupanddown,
S-ar putea să ai dreptate, dar eticheta "Un fraier care vrea ceva gratis" nu are nevoie de profilare CSI. Nu sunt avocat, eu doar întreb dacă mărturia ta care spune că "Am plătit o agenţie pentru a-mi oferi fişiere, am pierdut fişierele, iar acum cer unui tip care obişnuia să lucreze acolo să-mi dea fişiere noi" ar sta mult timp în picioare în faţa legii... dar... mult noroc cu chestia asta!

Deasemenea mă întreb de ce nu eşti satisfăcut de preţul pe care ţi l-am oferit, pentru că din câte ştiu preţul plătit de tine către agenţie a fost de aproximativ o mie opt sute de dolari. În timp ce procesul actual de creaţie ar fi constat în zece minute pe iStock.com pentru informare, două minute pretinzând că iau în considerare un alt tip de caractere decât Helvetica şi alte zece minute pentru a pune totul laolaltă, trebuie să realizezi că aceasta este practica standard în industria de proiectare şi toate activităţile sunt enumerate sub numele de Îndrumare, Proiectare şi Execuţie, pe factura. Eu îţi înţeleg obiecţia referitoare la sistemul instituit de schimb de bani pentru servicii, totuşi. Eu personal îmi imaginez un viitor utopic în care acest sistem arhaic se înlocuieşte cu dans interpretativ. Ai putea fi de acord că un stil special de dans încearcă să traducă anumite sentimente şi emoţii, condiţii umane sau situaţii în mişcare şi deasemenea că o poezie exprimată dramatic ar putea fi schimbată cu mărfurile dorite sau cu, să spunem, nişte machete de cărţi de vizită. Şi noi toţi am avea jetpack-uri proprii.

Într-un moment de prostie, o dată am fost de acord pentru a proiecta şi a construi un site în schimbul unor lecţii de yoga. Contrar a ceea ce ei te-ar face să crezi, nu poţi îmbrăţişa de fapt soarele, deoarece aceasta ar conduce la arsuri grave şi braţele tale ar trebui să fie de peste 150 milioane mile lungime. Mişcarea mea de yoga preferată este şarpele wriggly.

Din păcate, până când am să-mi pot plăti chiria cu mantre sau prin exprimarea manifestărilor emoţionale şi a intonaţiilor prin mişcări largi elocvente şi a mişcărilor largi de mâini învârtindu-mă, înainte de a cădea la podea în timp ce port un costum lipit de corp, voi avea nevoie de bani.

Cu stimă,
David.


From: Robert Schaefer
Date: Monday 8 November 2010 5.44pm
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Creaţie

Bine. Trimite-mi macheta cărţilor de vizită în seara asta împreună cu factura.


From: David Thorne
Date: Monday 8 November 2010 5.49pm
To: Robert Schaefer
Subject: Fişier ataşat.



Thx to David Thorne

Thoughts...

A newly married husband saved his wife's mobile number on his mobile as "My life"
After one year of marriage he changed the number to "My Wife"
After 2 years of marriage he changed the number to "Home"
After 5 years of marriage he changed the number to "Hitler"
After 10 years of marriage he changed the number to "Wrong Number"


Când 40 de persoane se gândesc la mâncare, atunci este o înmormântare.
Când 38 de persoane se gândesc la mâncare şi două la sex, este o nuntă.
Când 40 de persoane se gândesc la sex, este teambuilding

Thx to Marius

Asta'i dragostea!

Thx to mr. Marica!

Broaşte

Acest articol este despre broaşte. Credeam că o să am mult mai multe de spus despre broaşte pentru că îmi plac, dar m-am plictisit să scriu despre ele, aşa că am început să inventez diverse chestii despre ele.

Adevăruri despre broaşte:
Broasca de junglă braziliană poate mima vorbirea umană şi poate creşte până la mărimea unui copil mic.
Broaştele de noroi pot trăi până la optzeci de ani dar tot timpul ăsta îl petrec hibernând sub noroiul uscat al râurilor.
Broaştele au o recepţie excelentă şi pot fi folosite în locul antenei standard de televiziune.
Deşi broaştele au o dietă variată, care include nuci şi porumb, mâncarea lor favorită este brânza quesadilla de la Applebeela la preţ de $6.69/bucată.
Datorită faptului că broaştele nu au nevoie de oxigen şi că pot rezista la presiuni mari, ele pot fi găsite des căutând pe fundul oceanului cea de al doilea lor fel favorit, crustacee. Aceste abilitati de adâncime face broasca un companion perfect pentru scafandri fără costum, ca parte a unui sistem de prietenie ciudat. Broaştele pot fi învăţate să sudeze.
Broaştele îngheţate sunt o adăugare sănătoasă şi distractivă a prânzului oricărui copil la şcoală.
Există aproximativ optsprezece mii de varietăţi de broaşte, dar mai toate sunt din una din următoarele categorii: broasca mare, broasca mică şi ursul negru. Aşa cum arată şi graficul următor, există o broască în Statele Unite, una într-un loc ce arată ca Japonia şi una foarte mare în Africa.



Pusă între un şerveţel şi sub o nişte cărţi grele pentru câteva săptămâni, o broască uscată devine o uimitoare broşă.
Broaştele sunt extrem de teritoriale şi îşi protejează cuiburile participând la întrunirile vecinilor de cartier.
Broaştele preferă mobila contemporană în locul celei tradiţionale. O gramada de cutii goale IKEA la baza unui copac este un semn sigur că un cuib de broască este prezent acolo.
Când sunt puse în blender, broaştele se transformă într-o excelentă băutură energizantă, ce conţine 92% din cantitatea zilnică necesară de vitamine.



Când aveam aproximativ zece ani, cel mai bun prieten Dominic şi cu mine mergeam la pârâul de la capătul străzii şi ne jucam. Pârâul conţinea mii de mormoloci şi puteai găsi cu uşurinţă broaşte dacă căutai sub pietre.

Prietenul meu cel mai bun, Dominic locuia la cinci minute de casa mea şi între casele noastre era viţă de vie. Într-o zi m-a chemat la el şi m-am dus imediat. Cum mergeam prin vie, am primit ceva ce semăna ca o puternică lovitură din spate şi aproape că am căzut, iar când m-am întors să mă confrunt cu persoana care mă lovise, acolo nu era nimeni. Am continuat să mă duc către casa lui Dominic şi el m-a întrebat unde am fost pentru că îmi părăsisem casa cu aproape patru ore în urmă. Poveste adevărată. Nu am, nici până în ziua de azi, nicio idee ce s-a întâmplat în cele patru ore, dar cred c-am dat peste ceva câmp de distorsiune temporală, către un viitor îndepărtat, unde mi-am întâlnit sufletul pereche, am îmbătrânit împreună şi unde mi s-a dat posibilitatea să nu am nicio amintire despre moartea ei şi viitorul meu. Asta este fără îndoială cea mai bună explicaţie posibilă.

Luam câteodată o broască şi îi băgam un pai în anus şi apoi o umflam ca pe un balon. După care o puneam în apă şi îi dădeam drumul, uitându-ne cum căpăta viteză pe pârâu. Câteodată broaştele se spărgeau pentru că le umflam prea tare.

Cum pârâul era plin de mormoloci, ne-am gândit că ar fi mai puţin crud şi inutil să aruncăm cu mormoloci unu-într-altul de pe câte o parte a pârâului, în ceea ce noi numeam “războiul mormolocilor”. Într-o zi aruncam broaşte în maşinile care treceau, iar o doamnă ne-a alergat să ne bată, aşa încât chestia asta n-am mai repetat-o. Într-altă zi, după ce am citit că dacă lingi broaşte ai o stare de euforie, aşa că ne convingeam unul pe altul să înghiţim broaşte vii. Cu altă ocazie, când mama a deschis congelatorul, a găsit în el optsprezece broaşte îngheţate, pentru că mi s-a spus că broaştele pot fi îngheţate şi apoi readuse la viaţă.

Cu câţiva ani în urmă, eram în aceeaşi zonă cu fiul meu şi ne-am dus la acel pârâu, dar nu mai erau nici broaşte şi nici mormoloci în el. Asta pentru că, probabil, au murit toate datorită poluării de-a lungul anilor, dar eu prefer să cred că ele sunt bine, sănătoase pentru că au înţeles să se ascundă printr-o formă de memorie de grup moştenită. Până la urmă am găsit un cărucior de cumpărături cu ajutorul căruia mi-am distrat fiul pentru aproximativ o oră, aşa că până la urmă ne-am simţit bine.

Thx to David Thorne

O întâmplare cu tâlc...Impresionant!!!

"Nu o să uit niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam paisprezece ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise înca 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai saracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi şi încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.
A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie.
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii.
80 de oameni au strâns 1.200.000 lei din care 800.000 i-au dat cei mai săraci oameni din Biserică."

Thx to mr. Marica.

Funny church moments

Thx to Alexandra